Invitații pentru suflet creează și prelucrează diverse articole de papetărie, personalizate în ton cu evenimentul tău #pentrusuflet.
Stilistic vorbind…
Îți conturăm povestea de iubire,
Din panglici, hârtie și puțină magie.
Dacă te-ai hotărât asupra unui model, comanda se plasează prin MESAJ pe pagina de Facebook (Invitații pentru suflet), pe Instagram (evenimente.pentru.suflet) sau pe WhatsApp (0748 825 690). Putem oferi informații și la telefon, dar comenzile trebuie confirmare în scris pentru a evita ulterioare neînțelegeri.
Comanda se plasează prin mesaj deoarece modelele nu sunt standard*, ci personalizabile. Acolo vom sta la taclale și vom pune țara la cale :).
*nu se pot comanda și adăuga în coș ca o invitație șablon.
Din momentul plasării comenzii, durata de așteptare este de la 5 până la 20 zile lucrătoare, în funcție de cât de aglomerată este perioada. Vă rog să luați în calcul și timpul de livrare al firmei de curierat. De asemenea, pentru a vă asigura că primiți invitațiile în timpul dorit, vă puteți programa. Programarea nu presupune avans. E doar o modalitate mai ușoară de a ne organiza atât noi, cât și dumneavoastră. Exemplu: Îți dorești să colaborăm, dar nu ai stabilit încă detaliile pentru text, numărul de bucăți, etc. Soluția? Ne scrii, te programăm pe agendă în luna/săptămâna dorită și astfel ești sigură că ceea ce comanzi va fi realizat și expediat către tine în timp util.
Invitațiile sunt create de la zero, de la o simplă coală de carton, nu sunt șabloane ce necesită doar tipărire, ceea ce înseamnă că modelele se pot personaliza după cerințele voastre.
Dacă te regăsești în una din situațiile de mai jos, nu ezita să ne spui. Abia așteptăm să realizăm ceva nou, unic, pentru sufletul tău.
– îți place un anumit format de invitație, dar îți dorești modelul floral/grafica de la altă invitație;
– îți dorești altă culoare a panglicii;
– preferi adăugarea/înlăturarea anumitor elemente*.
Aceste personalizări sunt GRATUITE.
*De menționat că, în cazul eliminării sau adăugării unor elemente (etichetă sau calendar atașate la panglică, sigiliu ceară, detalii aurii, etc), prețul invitației suferă modificări.
Ne trimiți textul așa cum poți (scris de mână și fotografiat, prin mesaj, în word, etc.), iar noi ne ocupăm de tehnoredactare și de aranjarea în pagină. Ulterior, îți trimitem macheta digitală spre verificare. Încercăm să facem corecturile necesare acolo unde sesizăm greșeli, însă după ok-ul primit din partea ta, responsabilitatea corectitudinii textului și a datelor îți aparține. Textul trebuie să fie transmis cu cel puțin 3 zile înainte de data programată.
Lucrăm doar cu materiale de calitate. Cartoanele folosite pentru invitații, texturate sau mate (în funcție de model), au 250-300 gr. Cartonul folosit pentru plicurile de bani are 200 gr. Meniurile și numerele pentru mese sunt printate, de asemenea, pe carton gros de 250 gr. În funcție de model, dar și în funcție de stocurile furnizorilor, cartoanele pot fi pe nuanțele: alb, alb murdar, ivory. Panglica este dublu satinată (satinată pe ambele părți) și nu se deșiră la capete.
Nu se achită nimic suplimentar. Prețurile sunt finale, ceea ce înseamnă că includ tipărirea, asamblarea și personalizarea tuturor elementelor de papetărie, fie că vorbim de invitații sau alte accesorii.
Restul papetăriei de nuntă (plicuri bani, numere masă, meniuri, etc.) se poate realiza și personaliza în ton cu invitațiile de nuntă. Textul pentru meniu trebuie furnizat în format editabil (word sau mesaj), nu fotografie.
Dacă mai ai nevoie pe parcurs de invitații sau orice alt produs, vom putea realiza, dar cu materialele pe care le avem în acel moment pe stoc și la preț întreg, nu la preț redus, dacă a fost cazul de reducere.
Realizăm invitații și în mai multe limbi sau cu texte diferite. Pentru fiecare machetare cu text diferit/în alta limbă se va percepe o taxa de 50 de lei/machetă. Nu ne ocupăm de traducere. Vom folosi textul exact așa cum ne va fi furnizat. Textul în altă limbă trebuie transmis doar în format editabil (word sau mesaj, nu fotografie).
Avansul nu este obligatoriu (decât la anumite modele) întrucât, până acum, am avut colaborări frumoase și pe bază de încredere. Decizia noastră e ușor riscantă, însă am luat-o pentru a ușura colaborarea și pentru a economisi timp de ambele părți. Credem cu tărie că “ce dai, aia primești”, iar în cazul unei posibile “țepe”, munca ne va fi răzbunată înzecit .
Plata se va efectua integral prin transfer bancar, la finalizarea comenzii, înainte de expediere. În cazuri excepționale, unde chiar nu este posibil transferul, acceptăm ramburs la curier.
Pentru colaborările din Suceava comenzile pot fi ridicate direct de la sediul nostru, iar în țară expediem prin firmă de curierat. Costul transportului va fi comunicat înainte de livrare (de regulă, între 20-35 lei).
Vă rog să luați în calcul că pot exista diferențe ușoare de culoare între macheta digitală/poze și produsul fizic. Acest lucru se întâmplă pentru că ecranele sunt calibrate în mod diferit. Diferențele sunt cauzate și de lumină, deși pozele nu sunt modificate/prelucrate intens.
Conform legii, produsele personalizate nu sunt returnabile. Pe scurt, nu le poți da înapoi pentru că nu-ți mai plac sau pentru că nu le mai vrei, așa cum poți proceda cu o pereche de sandale faine care ți-au furat ochii.
*Doar dacă există o greșeală de tipărire din vina noastră (textul tipărit diferă de mostra digitală pe care v-ați dat acordul), invitațiile vor fi refacute în cel mai scurt timp posibil. Dacă nu se dorește refacerea lor, ci înapoierea banilor, suma achitată va fi returnată imediat ce o vom primi în cont. În ambele cazuri, condiția este ca produsele să fie trimise înapoi către noi, în aceeași stare în care au fost primite.
Dacă doriți să vă convingeți de serviciile oferite, zecile de recomandări de pe facebook stau mărturie. Chiar vă îndemn să le citiți și să trageți un ochi pe pagină pentru a ne vedea activitatea de zi cu zi.
În cazul în care sunt solicitate mostre, acestea vor fi trimise în fiecare zi de vineri, de la comenzile lucrate în săptămâna respectivă. Nu realizăm mostre personalizate. Dacă nu avem pe stoc modelul pe care ți-l dorești, îți vom trimite mostre de la alte comenzi pentru a te convinge de materialele folosite, de calitatea lor sau de modul în care lucrăm.
Durata de livrare a curierului e de 2-3 zile lucrătoare dacă adresa se află în aria sa de acoperire, dar poate dura și până la 5-7 zile lucrătoare în zonele de sat.
Nu copiem modelele altor creatori! Daca v-a placut o anumită invitație, apelați la persoana care a realizat-o! Pot veni în ajutorul vostru (dacă v-a plăcut un anumit format de invitație, o anumită combinație de culori), însă cu modelul interpretat în maniera proprie.
Da. Reducerile sunt menționate în descrierea fiecărui produs, dar aplicăm și reduceri/oferte personalizate, adaptate pentru fiecare dintre voi, în funcție de model, de numărul de bucăți sau de complexitatea comenzii.
Țin însă să precizez că raportul calitate-preț este unul cât se poate de corect. Am considerat că nu trebuie să umflăm prețurile pentru a avea de unde să facem reduceri fabuloase, care să-ți fure ochii. Preferăm să fim transparenți și empatici și să aplicăm oferte acolo unde este cazul, din proprie inițiativă.
Permiteți-ne să vă cunoaștem povestea și să o transpunem într-o invitație cu adevărat pentru suflet.
Scrie-ne
Sună-ne
Evenimente pentru suflet SRL
Link-uri utile
© Copyright 2024 Invitatiipentrusuflet.ro Toate drepturile rezervate | Design by Epixel.ro